Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN RĂZBOI CU

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 224 pentru ÎN RĂZBOI CU.

Ion Luca Caragiale - În vreme de război

... Ion Luca Caragiale - În vreme de război În vreme de război de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 1.1 * 2 II 3 III I În sfârșit ,ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni. Popa era un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci ... popii, care tremura ca varga, îl împinge cât colo și trece-n prăvălie. Trăgând bine cu urechea, hangiul înțelege că are a face cu o lume veselă: o ceată de răufăcători e mult mai serioasă și mai tăcută; nu râde și nu chiuiește așa cu

 

Alphonse de Lamartine - Războiul

... strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor ... Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi bronzurile bubuiesc, Tunetele depărtate se răspund, se-mpotrivesc. Din țevile-nflăcărate fulgerul scânteietor Ca suflarea morții iese, dă, doboară destructor. Bomba printre ... de nimic n-are-a plânge decât d-un steag îndrăgit Murind, după el privește, după dânsul e mâhnit. Moartea după-ntâmplări zboară în drumul său grozăvos Unul piere-ntreg cu totul, altul, în țărână jos, Ca un trunchi a cărui ramuri de secure cad trosnind, Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind, Care, târându-se încă pe pământul umedat, Lasă după el șiroaie în praful cel sângerat. Rănitul, pe care moartea jumătate l-a lovit, ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Războiul

... strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor ... Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi bronzurile bubuiesc, Tunetele depărtate se răspund, se-mpotrivesc. Din țevile-nflăcărate fulgerul scânteietor Ca suflarea morții iese, dă, doboară destructor. Bomba printre ... de nimic n-are-a plânge decât d-un steag îndrăgit Murind, după el privește, după dânsul e mâhnit. Moartea după-ntâmplări zboară în drumul său grozăvos Unul piere-ntreg cu totul, altul, în țărână jos, Ca un trunchi a cărui ramuri de secure cad trosnind, Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind, Care, târându-se încă pe pământul umedat, Lasă după el șiroaie în praful cel sângerat. Rănitul, pe care moartea jumătate l-a lovit, ...

 

Heinrich Heine - În saloane de pictură...

... Heinrich Heine - În saloane de pictură... În saloane de pictură... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 22 octombrie 1895 În saloane de pictură Vezi pe omul care-a vrut Ca să lupte cu bravură, Înarmat cu lance, scut... Amorași însă-l răsfață, Pîn' ce-i fură scut și armă, Și, cu lanț de flori pe brațe, El stă dîrz, ei tot nu-l sfarmă. Astfel lîncezesc și eu, Cu tot focul tinereții, Iară alții luptă greu În

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... vioriu și depărtat al munților, vântul amăgitor să sărute florile și să fugă, iar florile înșelate să plece în urmă-i capul și să plângă, cu lacrimi de rouă... și-mi umflai mantaua de-o aripă, o târâii până dincolo de țara neagră a furnicilor cu dinții de criță, o scuturai așa de puternic, încât stârnii o groaznică vijelie pân-în depărtare și surghiunii, din sânul dulce al patriei, în țări străine și necunoscute, o sumedenie de furnici îndărătnice, care se acațaseră de mantaua mea, hotărâte să mă urmărească cu război chiar dincolo de hotarele lor!... Și fiindcă buna-cuviință cere, când te afli în largul naturii, să cugeți cât o ploșniță cel puțin, mă mulțumii doar să găsesc cusur frunzelor de plop că fac prea mare gălăgie degeaba și ... și dădui pe Pisicuța, spre îngrijire, unui argat de ogradă, iar eu suii scara, aruncai mantaua pe balustrada cafenie a cerdacului și intrai în casă. Femeia pe care o speriasem mă scutură de colb cu o perie, privind în pământ și de-abia stăpânindu-și râsul, cu palma la gură; mi se dădu apă, mă spălai, mă ștersei, mă slujii de degete în

 

Ștefan Octavian Iosif - În saloane de pictură...

... Ştefan Octavian Iosif - În saloane de pictură... În saloane de pictură... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 22 octombrie 1895 În saloane de pictură Vezi pe omul care-a vrut Ca să lupte cu bravură, Înarmat cu lance, scut... Amorași însă-l răsfață, Pîn' ce-i fură scut și armă, Și, cu lanț de flori pe brațe, El stă dîrz, ei tot nu-l sfarmă. Astfel lîncezesc și eu, Cu tot focul tinereții, Iară alții luptă greu În

 

Constantin Mille - În ajunul anului nou

... Constantin Mille - În ajunul anului nou În ajunul anului nou de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Te duci în veșnicie, bătrân cu ghebu´n spate, Saturn la el te chiamă păcatele să-i spui, Și proasta omenire gonindu-te departe, Cu flori primește ´n sgomot pe-al timpului nou pui! Ba spun poeții încă că pruncu-i plin de glume, Că fericirea este în cornul lui, că mâne Mai mândru răsări-va alt soare pentru lume, Că pacea și dreptatea vor lua a vieții frâne! An nou ... Tiranii vor războaie; războaie vom purta. Te duci, moșneag, purtându-ți pe spetele-ți curbate Volumul gros de fapte ce´n cale ai privit: Popoarele în prada mizeriei turbate Și-un tron prin dinamită în aer asvârlit! An nou! ce lucruri nouă aduci pe lume, spune, Sub forma tinereții n´ascunzi vre un bătrân? Ne-aduci oare alinul, ești sol ... bune? Cu cine ești: cu robii – sau ești cu-al lor stăpân? O parcă văd la anul cum lumea ´nsângerată Te va goni cu chiot, cu plânset, cu

 

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...

... lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... ­ boierii lui de sfat ­ Pe tronu-i de-aur roșu sta mut ... să fie fapte bune, Să n-ascult decât glasu-adevărului senin; Și sarcina vieții-mi să fie cât de grea, Voi ști s-urmez, părinte, cu râvnă calea ta. Retras în sală mare de marmură trandafirie, Încins în strălucitul și negrul lui talar, Privirea lui o-nalță pe-a cerului câmpie Și cugetul lui zboară în lumi fără hotar. Și gând cu gând se-mbină în lungă reverie, Și buzele-i se mișcă c-un zâmbet blând, amar, Și sufletul îl împlu dorinți nemărginite, Ca marea de adânce

 

George Topîrceanu - Balada corbilor

... George Topîrceanu - Balada corbilor Balada corbilor de George Topîrceanu Posomorâți, cu gheara lungă, Cu pliscuri negre de oțel, Ne-am înfruptat cât să ne-ajungă Din prânzul marelui Măcel. Cu patrioții la paradă, Amestecați printre eroi, De-a valma coborâm în stradă, — Dar nu ne ducem la război! Când geme-n vaier lung câmpia, Când stau întorși spre bolta cruntă Cei logodiți cu veșnicia Sub ploaia rece și măruntă; Când moartea seceră flămândă Făcând mormane de eroi, — În dosul frontului, la pândă, Noi nu ne ducem la război! Târziu, cu penele mânjite De sânge negru — și sătui, În cuiburi calde și ferite Ne-mperechem și scoatem pui Ce s-or hrăni ca și părinții Din hoituri slabe de eroi, — Căci, soli voioși ... Noi nu ne ducem la război! Alteță, zvonul crește iarăși, Adună-ți ceata de eroi... Cu moartea suntem buni tovarăși, Dar nu ne ducem la război

 

George Coșbuc - Moartea lui Fulger

... te-a-nvins. Pe piept, colac de grâu de-un an, Și-n loc de galben buzdugan, Făclii de ceară ți-au făcut În dreapta cea fără temut, Și-n mâna care poartă scut Ți-au pus un ban. Cu făclioara, pe-unde treci, Dai zare negrilor poteci În noaptea negrului pustiu, Iar banu-i vamă peste râu. Merinde ai colac de grâu Pe-un drum de veci. Și-ntr-un coșciug de-argint ... rău cu jalea ta: De-aceea, doamnă, te-am ruga Să nu mai plângi. Pe cer când soarele-i apus, De ce să plângi privind în sus? Mai bine ochii-n jos să-i pleci, Să vezi pământul pe-unde treci! El nu e mort! Trăiește-n veci, E numai dus ... N-am cap și chip pe toți să-i spui Și-aș spune tot ce știu, dar cui? Că de copil eu m-am luptat În rând cu Volbură-mpărat Și știu pe Crivăț cel turbat Ca țara lui. Ce oameni! Ce sunt cei de-acum! Și toți s-au dus pe-același ... plângând O lume-ntreagă-n rugăciuni. ...

 

Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu

... i strângea O creștină ce plângea. Fulger Radu se făcea, Ca un fulger se ducea Și la cort se repezea, Pe mârzac îl reteza Și în lance că-l lua, Mort în câmp îl arunca, Apoi vesel purcedea Cu mă-sa și cu Nedea, Ce de mic îi tot dădea Ajutor bun de putere Și cuvânt de mângâiere! III Iată la mijloc de cale, La fântâna dintr-o ... bună-mpreunare Cu cinci voinicei călare, Cu Buzești și cu Căplești Zmeii Țării Românești! ,,Noroc bun, și cale bună! Ce vânt dulce vă adună Și cu mine svă-mpreună?" ,,Noi în cale ți-am ieșit C-avem dor de hărățit. 1 Și la harță vitejească Și la joacă războiască." Ei la harță se luau, Pe jurământ ... existe de pe timpul năvălirilor de limbi străine sună așa: să fii totdeauna la mijloc de masă și la colț de țară . ↑ Românii expuși în vechime la necontenite năvăliri de limbi străine ce lasă foc și sânge în urma lor deteră barbarilor numirea de căpcâni, adică dihănii cu trup de om și cu cap de câine. În istoria lui Alexandru Machedon se zice: ,,De acolo merse Alexandru cincisprezece zile și ajunse la o țară cu ...

 

   Următoarele >>>